A treia ediţie a Târgului Produs de Cluj la Deva

INFORMARE  DE  PRESĂ

Ref: A treia ediţie a Târgului Produs de Cluj la Deva

 

Asociaţia Produs de Cluj, entitate aflată sub autoritatea Consililui Judeţean Cluj, organizează la Deva a treia ediţie a târgului dedicat producătorilor şi artizanilor clujeni. La evenimentul desfăşurat între 13 şi 15 iulie, vor fi prezenţi aproximativ 60 de mici întreprinzători clujeni şi hunedoreni, precum şi invitaţi speciali din alte judeţe ale Transilvaniei.

„Pentru noi Deva devine o gazdă tradiţională, este al treilea an consecutiv când organizăm aici un târg sub brandul Produs de Cluj. De fiecare dată ne-am simţit bine, pentru că peste tot în România suntem acasă! Suntem convinşi că şi de această dată oferta noastră va fi apreciată, fie ca este vorba despre produsele de pe standuri sau despre spectacolele de pe scenă. Şi pentru că este anul Centenarului şi evenimentele noastre promovează ceea ne uneşte, cultura populară autentică, credem că proiectul nostru se va impune ca unul dintre cele mai reuşite în domeniul sprijinirii produselor tradiţionale”, consideră domnul Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

Producătorii prezenţi vor la Deva expune preparate din carne şi lapte realizate după reţete originale, dulceţuri şi sucuri naturale, miere de albine, ulei presat la rece, ciocolată şi prăjituri de casă, vinuri şi ceaiuri. Alături de aceştia, artizanii vor oferi vizitatorilor costume populare tradiţionale din Transilvania, obiecte realizate din lemn, bijuterii lucrate de mână, lavandă, săpunuri naturale, cosmetice bio, ceramică şi articole de piele. Devenii care vor vizita târgul vor putea urmări spectacolele de folclor susţinute de artişti şi formaţii folcorice din Cluj.

https://glasul-hd.ro/galerie-foto-clujul-poate-hunedoara-produs-de-cluj-isi-prezinta-oferta-la-deva-timp-de-trei-zile/

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Wordpress Social Share Plugin powered by Ultimatelysocial